Consilierul tau de SUCCES

Avocatul VERDE

Ce trebuie sa cuprinda un contract

INFIINTARI / modificari FIRME

Multzam fain de vizita!

Cum poti sa te plingi Europei

PRAVALIA juridica

blog

Photoalbum


Ce trebuie sa cuprinda un contract

Orice contract trebuie privit ca o intelegere, acord de vointa prin care doua sau mai multe persoane fizice sau juridice dau nastere, modifica sau sting un raport juridic. 

Altfel spus putem numi contract acordul de vointa prin care doua sau mai multe persoane reglementeaza (supun unor reguli) o relatie sociala care se stabileste intre ele.

   La incheierea unui contract, in majoritatea cazurilor trebuie indeplinite 5 conditii:

1. consimtamantul liber si neconstrans al partilor (pentru incheierea valabila a unui contract trebuie ca fiecare dintre parti sa cunoasca consecintele juridice ale incheierii contractului respectiv si sa consimta liber si nesilit la acceptarea acestora)
Observatie
In cazul unor persoane fizice:
- Starea civila;
- Domiciliul acestora care trebuie sa coincida cu cel din Cartea de Identitate,
- Pasaport;
- Numarul si seria actelor de identitate
In cazul unor persoane juridice:
- nationalitatea persoane juridice;
- sediul acestora;
- numarul de inregistare de la Registrul Comertului (ex. J/ 40/9999/2001);
- de catre cine este reprezentata.

2. capacitatea de a contracta (un contract poate fi considerat a fi fost incheiat valabil daca partile au avut la momentul incheierii sale aptutudinea de a-si asuma drepturile si obligatiile care izvorasc din contractul respectiv).

Observatie.
- art. 949 Cod Civil
"Poate contracta orice persoana care nu este declarata necapabila de lege".

- art. 950 Cod Civil
" Necapabili de a contracta sunt:
1. minorii;
2. interzisii
4. in genere toti acei carora legea le-a prohibit oarecare contracte"
- in legislatia actuala exista mai multe prevederi care instituie incapacitatea unei persoane de a contracta, de aceea, va sfatuim ca, pentru alicarea unui contract la situatia dvs. speciala sa consultati un avocat sau o firma de consultanta."

3. determinarea execta a obiectului contractului.

Observatie
In cazul unui contract de vanzare-cumparare, obiectul vanzarii trebuie sa fie clar descris in contract. In cazul imobilelor trebuie sa apara mentiuni cu privire la vecinatatile acestuia, structura acestuia (subsol, demisol, parte, etaje, mansarda, poduri, etc.), cate camere contin ( 2 camere, baie, bucatarie, etc.). In cazul terenurilor, fie ca sunt situate in intravilan sau in extravilan, elementele de identificare constau in descrierea explicita a vecinatatilor, precizandu-se nr. lotului, nr. parcelei, vecinii din cele patru puncte cardinale.

4. Scopul in care s-a incheiat contractul respectiv (cauza juridica a contractului) sa fie unul licit, permis de lege.

Observatie
art. 968 Cod Civil "Cauza este nelicita cand este prohibita de legi, cand este contrarie bunelor moravuri si ordinii publice".

5. Forma autentica a unor contracte (acele contracte pentru care forma autentica- notariala, spre exemplu,- nu este o conditie privitoare la posibilitatea partilor de a proba existenta contractului, ci este o conditie privitoare la chiar incheierea valabila a contractului).

Observatie
- contractele care prevad obligativitatea formei autentice pentru a putea fi probate sunt sanctionate, in cazul nerespectarii acestei forme, cu imposibilitatea fizica de a proba un astfel de contract. Daca insa, forma autentica este impusa de lege pentru chiar valabilitatea contractului, atunci sanctiunea nerespectarii formei este nulitatea absoluta a contractului.

Cele mai frecvente greseli in contractele comerciale

 

Aparent, pentru un om de afaceri, nimic nu este mai simplu decat incheierea unui contract comercial. Oamenii de afaceri sunt obisnuiti sa actioneze repede si cu costuri cat mai reduse. In general, considera ca nimeni nu cunoaste mai bine decat ei propria afacere si necesitatile legate de aceasta.
De aceea, multi cred ca se pot dispensa fara prea multe pagube de sprijinul unor consultanti din afara. Insa, ca si in medicina, in drept este mai usor si mai ieftin sa previi comiterea de erori prin aplicarea unui ”tratament propriu“ decat sa incerci repararea lor mai tarziu. Astfel, o prima greseala pe care o fac oamenii de afaceri atunci cand initiaza un contract este aceea ca nu consulta specialisti.


Dreptul de semnatura
In afaceri se spune deseori ca o simpla strangere de mana valoreaza la fel sau uneori mai mult decat un contract incheiat in scris. Din punct de vedere comercial, o asemenea afirmatie poate avea sens. In anumite limite, butada cu pricina este valabila chiar si in domeniul juridic, tinand seama de faptul ca, potrivit Codului civil, majoritatea contractelor se pot incheia in mod valabil si verbal, prin simplul acord al partilor.
De fiecare data insa, este foarte important ca, atunci cand se incheie un contract, sa stii pe cine ai in fata si daca persoana sau persoanele respective au dreptul de a reprezenta in mod valabil societatea in numele careia ei pretind ca actioneaza. Ce trebuie cunoscut pentru fiecare situatie este ca, de regula, in cazul unei societati comerciale, dreptul de reprezentare apartine administratorilor acesteia. Faptul ca o persoana se prezinta in calitate de actionar, asociat majoritar ori director al unei firme nu trebuie deci sa indemne la liniste. Problema verificarii dreptului de semnatura se poate complica atunci cand partenerul contractual este o societate mare, cu o structura mai complicata, care cuprinde mai multe departamente si/sau sucursale. Ideal este sa se faca verificari in acest sens la Registrul Comertului, care, contra unei taxe, poate pune la dispozitia oricarei persoane interesate informatii cu privire la puterile de reprezentare ale unei anumite societati comerciale. In plus, dupa caz, se poate cere o declaratie expresa din partea celui care semneaza contractul, completata cu documente doveditoare, ca detine drepturi depline de reprezentare.

Clauza de jurisdictie
La momentul in care se incheie un contract, comerciantii sunt destul de putin dispusi sa se gandeasca la ce se va intampla in cazul in care documentul respectiv va fi incalcat. Fie din prea multa incredere, fie din retinere, clauzele care reglementeaza ceea ce se intampla in momentul in care se va ajunge la un litigiu sunt trecute cu vederea sau lasate in plan secund.
In materia contractelor comerciale, competenta instantelor judecatoresti este una alternativa, in sensul ca reclamantul va avea optiunea de a se adresa nu doar instantei de la sediul paratului, dar si instantei locului in care s-a prevazut executarea, chiar in parte, a obligatiilor contractuale (care, in cazul anumitor contracte, poate fi, practic, teritoriul intregii tari), cea a locului in care s-a semnat contractul etc. De multe ori, se foloseste sec formula ”competenta de judecata apartine instantelor judecatoresti“, ceea ce este departe de a clarifica problema.
Comerciantii ar trebui sa utilizeze cu mai mare incredere posibilitatea de a stabili in contractele lor comerciale instanta teritoriala in fata careia doresc ca eventualele litigii dintre ele sa fie solutionate. Apoi, indeosebi cand este vorba despre contracte mai complexe, se poate avea in vedere posibilitatea atribuirii competentei unei instante arbitrale. Chiar daca arbitrajul comercial este de multe ori mai scump, ramane avantajul ca arbitrii au, de regula, o calificare superioara in domeniul comercial, iar timpul de solutionare a cauzelor este de obicei mai scurt. In cazul in care se opteaza pentru arbitraj, trebuie evitata scrierea clauzei arbitrale ”dupa ureche“. Regulile de procedura ale institutiilor permanente de arbitraj contin clauze arbitrale recomandate, care, chiar daca nu pot fi satisfacatoare in mod universal, pot sa fie intotdeauna cel putin punctul de plecare in negocieri.
In cazul contractelor internationale complexe, problema jurisdictiei poate deveni extrem de acuta. In cele mai multe cazuri, este de dorit sa se evite acceptarea competentei unei instante din tara partenerului contractual, solutia de ”avarie“ fiind atribuirea competentei unui tribunal arbitral, care sa judece intr-o tara ”neutra“.

Clauzele de penalizare
O masura deja uzuala de prevedere pentru creditorul unei obligatii este sa insereze clauze de penalizare pentru executarea cu intarziere sau neexecutarea de catre debitor a obligatiilor sale contractuale. Rutina nu scuteste insa nici aici de erori. Una dintre cele mai frecvente este lipsa de negociere a cuantumului penalitatilor. De multe ori, penalitatile sunt prea mari (creditorul ajungand astfel intr-o situatie mult mai favorabila in cazul in care contractul este incalcat decat in cazul respectarii acestuia), prea mici (caz in care creditorul nu-si poate recupera integral prejudiciul) ori nu acopera in mod integral situatiile in care apar incalcari ale contractului.
Alteori, se accepta cu prea multa usurinta cumularea penalitatilor cu dobanzile si chiar cu actualizarea sumei cu rata de inflatie, ceea ce duce la o recuperare dubla sau chiar tripla a aceluiasi prejudiciu (avand in vedere ca, de fapt, cuantumul penalitatilor si dobanzilor are in vedere de regula si rata inflatiei).
Reteta in negocierea penalitatilor este, pe langa claritatea pe care trebuie sa o aiba orice clauza contractuala, corelarea cu valoarea posibila a prejudiciului pe care l-ar suferi creditorul obligatiei neexecutate sau executate cu intarziere si reglarea penalitatilor la un nivel care, fara a da creditorului posibilitatea unei imbogatiri camataresti, sa fie totusi un factor de presiune asupra debitorului pentru ca el sa-si execute la timp si exact obligatiile.

Clauzele de desfiinsare a contractului
Auzim sau citim deseori, indeosebi cu privire la contractele de privatizare incheiate de AVAS, ca aceasta nu poate desfiinta anumite contracte din cauza lipsei unei clauze contractuale in acest sens, care in jargon juridic se numeste ”pact comisoriu“. Lipsa pactelor comisorii sau redactarea lor deficitara tine practic partile captive in contract, pana la expirarea acestuia sau pana la data la care instanta de judecata, la capatul unui proces de obicei lung si costisitor, dispune desfiintarea contractului.
Cel mai eficient pact comisoriu este cel care prevede desfiintarea de drept a contractului fara interventia instantei judecatoresti si fara notificare prealabila, in cazul in care anumite obligatii contractuale sunt incalcate. Stipularea de pacte comisorii este absolut indispensabila in cazul unor contracte cu executare succesiva (cum ar fi, de pilda, contractele de inchiriere).

Clauze de forta majora
Forta majora este unul dintre motivele care exonereaza de raspundere in cazul incalcarii unei obligatii contractuale. Ea opereaza in temeiul legii, fara a fi nevoie de o clauza contractuala in acest sens. Un aspect mai putin bine acoperit in Codul civil este modul in care se face dovada aparitiei unui eveniment de forta majora. Daca partile nu convin nimic, tacerea contractului este, practic, o invitatie la litigiu, pentru ca atributia de a determina existenta unui caz de forta majora va apartine judecatorului. Exista insa posibilitatea de a stabili contractual, in sarcina partii care invoca forta majora, obligatia de a prezenta un certificat de forta majora, emis de obicei de Camera de Comert teritoriala, intr-un anume numar de zile de la producerea evenimentului. Si in acest caz, decizia ultima apartine tot judecatorului, dar misiunea acestuia va fi facilitata de existenta sau inexistenta certificatului de forta majora.

Garantarea obligatiilor de plata
Partea contractanta care se afla in situatia de a livra marfa sau de a presta servicii pe credit isi asuma intotdeauna riscul neplatii din partea partenerului comercial. Aici intervin garantiile pe care creditorul trebuie sa incerce sa le obtina prin contract. Ideal este sa se obtina asa-numite ”garantii reale“ (numite astfel pentru ca apasa asupra unui lucru), cum sunt ipoteca (pentru bunurile imobile) sau garantia mobiliara prevazuta de Legea nr. 99/1999.
In mod alternativ, se poate apela la obtinerea unor cecuri, bilete la ordin sau cambii. Alta modalitate de garantare este reprezentata de obtinerea unor garantii personale, de pilda un angajament din partea asociatilor societatii debitoare sau chiar obtinerea unei scrisori de garantie bancara.

Inserarea unor clauze de tip contractual pe facturi
Dreptul comercial este, de regula, putin formalist, astfel ca, de multe ori, contractele nu se incheie in scris sau se incheie intr-o forma lacunara, care nu acopera satisfacator toate aspectele raporturilor dintre parti.
In acest context, se intampla deseori sa se emita facturi in care se stipuleaza anumite termene de plata, penalitati pentru intarzierea la plata, garantia asupra produselor etc. Trebuie insa cunoscut ca factura este, de regula, un document unilateral, opozabil numai partii emitente, nu si destinatarului acesteia. Simpla receptie a facturii si aplicarea semnaturii de primire nu echivaleaza cu acceptarea facturii si a clauzelor scrise pe aceasta. Acceptarea ar trebui sa fie expresa si, pentru a fi opozabila debitorului, trebuie sa fie facuta de o persoana cu putere de reprezentare. Daca aceste conditii sunt indeplinite, factura capata valoarea unui document contractual intre parti.