Consilierul tau de SUCCES

How to Invest in Romania

Avocatul VERDE

TRUCURI pentru tine

Protejeaza-ti AVEREA!

Ce trebuie sa cuprinda un contract

Companii NEIMPOZABILE

Revista Avocatilor

INFIINTARI / modificari FIRME

Multzam fain de vizita!

Contractul de MUNCA

Infractiuni INFORMATICE

Sedinta de JUDECATA

Totul despre accidente RUTIERE

Cum poti sa te plingi Europei

Costi Neacsu

PRAVALIA juridica

Totul despre FONDURILE EUROPENE

blog

Campania NU otravirii fortate!

Clubul ATERIZARI FERICITE


Revista Avocatilor

Victimele infecțiilor intraspitalicești pot acționa în instanță furnizorii de dezinfectant și unitatea medicală

 

În plin scandal legat de diluarea dezinfectanților folosiți în multe unități sanitare din România, se constată că s-a trecut adeseori cu vederea problemele complexe legate de infecțiile intraspitalicești (nosocomiale) asupra însănătoșirii pacientului.

Deoarece raportarea de către medici sau manageri se face în mod cu totul excepțional, iar malpraxisul medical abia face pași timizi în a fi sancționat de către instanțele din România, cei mai multi pacienți se mulțumesc doar să se bucure că scapă de aceste infecții cu pumnul de antibiotice. Cei care mai apucă să se bucure...

Răspunderea furnizorului de servicii medicale pentru prejudiciile provocate de către infecţiile nosocomiale

Răspunderea furnizorului de servicii medicale este prevăzută de către art. 168 (2) din legea 95/2006 “(1) Spitalul asigură condiţii de investigaţii medicale, tratament, cazare, igienă, alimentaţie şi de prevenire a infecţiilor nozocomiale, conform normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice; (2) Spitalul răspunde, în condiţiile legii, pentru calitatea actului medical, pentru respectarea condiţiilor de cazare, igienă, alimentaţie şi de prevenire a infecţiilor nozocomiale, precum şi pentru acoperirea prejudiciilor cauzate pacienţilor.”.

Răspunderea instituţiei de sănătate este o răspundere obiectivă fără greşeală în temeiul unei obligaţii de securitate de rezultat. Dacă din analiza actelor medicale reiese că nu există o cauza străină de natură a exonera instituţia sanitară de răspunderea pentru infecţia nosocomială – fapta unui terţ sau eveniment exterior a cărui intervenţie are la origine o forţă imprevizibilă şi irezistibilă, atunci aceasta va răspunde, în solidar cu furnizorul de dezinfectant (pentru deficienţe în sterilizare şi menţinerea sterilității ori pentru deficienţe în nerespectarea principiilor asepsiei, antisepsiei) sau cu cadrele medicale a căror culpă constă în nerespectarea condiţiilor adecvate de decontaminare/dezinfecţie.

Legea prevede, în mod clar, că “Fiecare unitate sanitară elaborează anual un program propriu de supraveghere, prevenire şi control al infecţiilor nosocomiale” şi că “În toate unităţile sanitare activitatea de supraveghere şi prevenire a infecţiilor nosocomiale face parte din obligaţiile profesionale ale personalului şi va fi înscrisă în fişa postului fiecărui salariat” (art 3 si 6 din Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 916 din 27.07.2006 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire şi control al infecţiilor nosocomiale în unităţile sanitare).

Criteriile de definire a infecţiei nosocomiale sunt prevăzute de către acest Ordin. Infecţia nosocomială este infecţia contractată în unităţi sanitare cu paturi (de stat şi private), care se referă la orice boală infecţioasă ce poate fi recunoscută clinic şi/sau microbiologic şi pentru care există dovada epidemiologică a contractării în timpul spitalizării/actului medical sau manevrelor medicale, care afectează fie bolnavul - datorită îngrijirilor medicale primite, fie personalul sanitar - datorită activităţii sale şi este legată prin incubaţie de perioada asistării medicale în unitatea respectivă, indiferent dacă simptomele bolii apar sau nu apar pe perioada spitalizării.

Definiţia infecţiei nosocomiale se bazează pe date clinice, epidemiologice, de laborator, precum şi pe alte tipuri de teste de diagnostic. Fiecare caz de infecţie nosocomială trebuie dovedit că se datorează spitalizării sau îngrijirilor medico-sanitare ambulatorii în unităţi sanitare şi că nu era în incubaţie sau în faza de debut/evoluţie clinică în momentul internării/actului medical/manevrei medicale.

Odată stabilită legătura de cauzalitate între spitalizare şi infecţie, drumul către atragerea răspunderii celor în culpă se netezește.

 

 


Retea fericirii

Chiar exiasta o asemenea reteta? Citeste pana la capat cele ce urmeaza si hotaraste singur...
Poate ca ti-ai pus de multe ori intrebarea: 'De ce m-am nascut?'. Raspunsul este atat de simplu, incat parca nu iti vine sa crezi ca poate fi adevarat: te-ai nascut pentru a fi fericiti!
Ai zile mai bune si zile mai rele, si atunci... de unde stii daca esti sau nu fericit? Un test simplu pentru determinarea starii tale de fericire este urmatorul: daca exista in aceasta lume o singura fiinta sau un singur lucru pe care nu-l poti iubi... nu vei putea fi niciodata pe deplin fericit! Si daca nu vei fi fericit vei fi, mai mult sau mai putin, bolnav atat fizic cat si psihic, mental si spiritual.
Si atunci, cum poti ajunge sa fii fericit? Fericirea si libertatea ta trebuie castigate suta la suta prin propriile tale resurse interioare. Nu le astepta de la altii, pentru ca fericirea si libertatea care iti vin numai prin altii iti creaza o obligatie si dependenta care trebuiesc platite mai devreme sau mai tarziu, daca nu au fost realizate in stare de detasare.
Fii generos, fii plin de dragoste fata de tot ce este in jurul tau pentru a da inpoi tot ceea ce primesti in aceasta viata, eliberaza-te de toate datoriile si astfel vei ajunge sa raspandesti si tu, la randul tau, cat mai des, bucurie, fericire si recunostinta in jurul tau.
O legenda orientala veche spune ca undeva exista un templu cu toti peretii acoperiti de oglinzi. Oamenii care intrau in templu isi vedeau multimplicate la nesfasit trairile: cei suparati erau coplesiti de o imensa tristete, cei fericiti erau incantati de bucuria din jur. Lumea este la fel cu acel templu plin de oglinzi: tu ce vezi in ochii celor din jurul tau?

 



Cum iti stingi datoria catre Fisc

Creantele fiscale se sting prin incasare, compensare, executare silita, scutire, anulare, prescriptie, dare in plata si sub alte forme prevazute de lege. In functie de modalitatile de achitare a datoriei sau de felul in care se fac evaluarea si valorificarea bunurilor, contribuabilii pot sa stie ce avantaje sau dezavantaje exista in fiecare caz in parte si pot lua deciziile potrivite.

Plata si compensarea
Cel mai comun mod de a stinge obligatiile catre Fisc este plata, care se efectueaza prin trezoreria statului, intr-un cont unic, indiferent de bugetul caruia ii este destinata.
Insa contribuabilul poate avea diferite creante fata de MFP, con­stand in sume care trebuie restituite sau compensate, dupa caz. De exemplu, cele platite in plus fata de obli­gatia fiscala ca urmare a unei erori de calcul, cele de rambursat de la bu­getul de stat etc.
Daca Fiscul are de restituit anumite sume catre contribuabil si, in ace­lasi timp, are si creante fata de acesta, opereaza compensarea. Com­pensarea se face de catre organul fiscal competent la cererea debitorului sau inainte de restituirea ori rambursarea sumelor cuvenite acestuia, dupa caz. Organul fiscal poate efectua compensare din oficiu ori de cate ori constata existenta unor cre­ante reciproce, cu exceptia sumelor negative din deconturile de TVA fara optiune de rambursare.
Inlocuirea creantei fiscale cu imobile
Debitorul persoana juridica, proprietar al unor bunuri imobile, poa­te cere organului fiscal stingerea u­nor creante fiscale prin “darea in pla­ta” a acestor bunuri. Dare in plata in­seamna inlocuirea creantei cu imobile.
Procedura este reglementata prin Ordinul MFP nr. 486/15 iunie 2007 pentru aprobarea Procedurii pri­vind stingerea creantelor reprezentand im­pozite, taxe si alte venituri dato­ra­te bugetului de stat si/sau a crean­te­lor reprezentand contributii sociale administrate de Ministerul Finan­te­lor prin trecerea in proprietatea pu­blica a statului a unor bunuri imobile proprietate a debitorilor.
Stingerea creantelor fiscale se va face la valoarea cea mai mica dintre va­loarea stabilita prin evaluare, de ca­tre experti autorizati, si valoarea de inventar evidentiata in contabili­ta­tea persoanei juridice debitoare, stabilita pe fiecare bun imobil in parte.
Directiile generale ale finantelor publice judetene, respectiv a muni­ci­­piului Bucuresti, Directia gene­rala de administrare a marilor con­tri­bua­bili ori Autoritatea Nationala a Va­mi­lor, dupa caz, tin evidenta so­li­ci­tari­lor de bunuri imobile in re­gis­tre de evi­denta deschise in acest scop.
In cadrul Ministerului Finante­lor exista o comisie care aproba sau respinge, prin decizie, dupa caz, ce­re­rile privind stingerea unor creante prin trecerea in proprietatea publica a statului si darea in administrare a unor bunuri imobile corespun­za­toa­re unor sedii sau spatii necesare des­fasurarii obiectului activitatii ori alte spatii de uz sau de interes public.
Daca bunurile imobile nu sunt de uz sau de interes public, comisia din cadrul ministerului poate re­s­pin­ge cererea privind stingerea cre­antelor fiscale prin dare in plata.
Comisia din cadrul MFP va ana­liza si va decide asupra fiecarei ce­reri avand in vedere urmatoarele ele­mente:
a) documentele prezentate de debi­tor, care atesta dreptul de proprie­tate asupra bunurilor imobile pen­tru care acesta solicita trecerea in proprietatea publica a statului, precum si dovada ca acestea nu sunt grevate de drepturi reale si de alte sarcini;
b) existenta solicitarilor pentru obti­nerea in administrare a bunurilor imobile pentru care urmeaza sa se analizeze oportunitatea trecerii in proprietatea publica a statului;
c) respectarea reglementarilor legale in vigoare referitoare la aplicarea procedurii de executare silita a creantelor fiscale, daca este cazul;
c1) existenta acordului Minis­te­ru­lui Muncii si/sau al Ministe­ru­lui Sanatatii, in cazul in care de­bitorul solicita prin cerere stingerea prin dare in plata a contributiilor sociale care se fac venit la bugetul asigura­ri­lor sociale de stat, bugetul asi­gu­ra­rilor pentru somaj, bugetul asigurarilor pentru acci­den­te de munca si boli profesionale si/sau la bugetul Fon­du­lui na­tional unic de asigu­ra­ri sociale de sanatate, dupa caz;
d) inexistenta unor cereri privind retrocedarea proprietatii, a unor cereri privind deschiderea procedurii insolventei, precum si ine­xistenta unor contracte de inchi­riere sau concesiune, arendare ori cand bunurile imobile au fost adu­se ca aport in cadrul unei aso­cieri in participatiune, aport la ca­pitalul social al unei societati comerciale ori inexistenta altor litigii, in masura in care aceasta poate fi prevazuta;
e) propunerile organului fiscal competent ori ale directiei regionale pentru accize si operatiuni vama­le, dupa caz, precum si punctul de vedere al Directiei generale a fi­nantelor publice judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, ori al Directiei generale de adminis­tra­re a marilor contribuabili sau al Autoritatii Nationale a Vamilor, dupa caz;
f) punctele de vedere ale directiilor de specialitate din cadrul Minis­te­ru­lui Finantelor si al Agentiei Na­tionale de Administrare Fiscala;
g) cheltuielile necesare, estimate de ca­tre solicitantul bunurilor imobile ce urmeaza sa fie trecute in pro­prietatea publica a statului, pen­tru transformarea acestora in sedii sau in spatii corespun­zatoa­re desfasurarii obiectului activi­ta­tii ori in alte spatii de uz sau de in­teres public, precum si sursa de acoperire a acestora;
h) eficienta stingerii creantelor fisca­le prin trecerea bunurilor imobile in proprietatea publica a statului, fata de alte modalitati de stingere prevazute de lege;
h1) eficienta aplicarii acestei mo­dalitati de stingere a crean­te­lor fiscale, rezultata din compararea creantelor fiscale stin­se prin aceasta modalitate, la ca­re se adauga eventualele chel­tuieli de amenajare-re­func­tionalizare, cu cheltuie­li­le necesare unei noi construc­tii sau achizitii;
i) orice alte elemente necesare solu­tio­narii cererii.
Procedura se aplica in mod corespunzator si in cazul debitorilor persoane juridice la care s-a instituit ad­ministrarea speciala in perioada de privatizare, precum si al debitorilor persoane juridice pentru care s-a des­chis procedura insolventei, cu avi­zul administratorului special sau al ad­ministratorului/lichidatorului ju­di­ciar, dupa caz. De asemenea, procedura se aplica si in situatia in care exe­cutarea silita este suspendata.

Executarea silita a obligatiilor fiscale
Inaintea valorificarii bunurilor prin executare silita, acestea vor fi evaluate. Evaluarea se efectueaza de catre organul de executare prin ex­perti evaluatori proprii sau prin ex­perti evaluatori independenti. Orga­nul de executare va actualiza pretul de evaluare tinand cont de rata inflatiei.
Pentru a realiza executarea silita cu rezultate cat mai avantajoase, ti­nand seama atat de interesul legitim si imediat al creditorului, cat si de drepturile si obligatiile debitorului urmarit, organul de executare va pro­ceda la valorificarea bunurilor se­chestrate intr-una dintre modalita­tile prevazute de dispozitiile legale in vigoare si care, fata de datele concrete ale cauzei, se dovedeste a fi mai eficienta, si anume:
a) intelegerea partilor;
b) vanzare in regim de consignatie a bunurilor mobile;
c) vanzare directa;
d) vanzare la licitatie;
e) alte modalitati admise de lege, in­clusiv valorificarea bunurilor prin case de licitatii, agentii imo­bi­liare sau societati de brokeraj, du­pa caz.
In procedura executarii silite, in­tai trebuie valorificate bunurile mo­bile si numai daca acestea nu sunt suficiente pentru acoperirea crean­tei se poate trece la imobile.
In cazul executarii silite asupra bunurilor mobile, daca debitorul este persoana fizica nu pot fi supuse executarii silite bunurile necesare vietii si muncii debitorului, precum si familiei sale.
Sunt supuse executarii silite bu­nu­rile imobile proprietate a debito­ru­lui. In situatia in care debitorul de­tine bunuri in proprietate comu­na cu alte persoane, executarea silita se va intinde numai asupra bunu­ri­lor atribuite debitorului in urma par­tajului judiciar, respectiv asupra sultei. In cazul debitorului persoana fizica nu poate fi supus executarii silite spatiul minim locuit de debitor si familia sa, stabilit in conformitate cu normele legale in vigoare.
In cazul executarii silite prin po­prire, pot fi urmarite orice sume re­prezentand venituri si disponibili­tati banesti in lei si in valuta, titluri de va­loare sau alte bunuri mobile ne­cor­porale, detinute si/sau datora­te, cu orice titlu, debitorului de catre ter­te persoane sau pe care acestia le vor da­tora si/sau detine in viitor in te­meiul unor raporturi juridice existente.
Pentru stingerea creantelor fiscale, debitorii titulari de conturi ban­care pot fi urmariti prin poprire asupra sumelor din conturile bancare. In acest caz, odata cu comunicarea somatiei si a titlului executoriu, facuta debitorului, o copie certificata a acestui titlu va fi comunicata bancii la care este deschis contul debitorului. Despre aceasta masura va fi instiintat si debitorul.

Prescriptia datoriei fiscale
Daca trece o perioada de timp si organele statului nu au actionat conform procedurilor legale pentru stabilirea sau recuperarea datoriei fiscale, dreptul de a actiona impotriva contribuabilului se prescrie, adica nu mai poate fi exercitat.
In materie fiscala, termenul de prescriptie este de 5 ani, insa poate fi si de 10 ani, daca datoriile catre stat sunt stabilite in urma comiterii unor infractiuni, cum ar fi evaziunea fiscala.
Daca organul fiscal a omis sa stabileasca obligatiile fiscale ale contri­buabilului, termenul de prescriptie de 5 ani incepe sa curga de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care s-a nascut creanta fiscala (cand s-a format baza de impunere care o genereaza). Daca este vorba de executarea silita a creantei fiscale, ter­me­nul curge de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care obli­gatia fiscala a devenit scadenta.
Insa contribuabilii nu trebuie sa mizeze prea mult pe prescriptie de­oarece legea prevede foarte multe cauze de intrerupere si suspendare a acesteia. Practic, orice fel de actiune din partea organului fiscal, cea mai simpla instiintare, reprezinta o astfel de cauza.

Scaderea pentru cauze de insolvabilitate
Pentru creantele fiscale ale debi­torilor declarati in stare de insolva­bi­li­tate, care nu au venituri sau bunuri urmaribile, conducatorul organului de executare dispune scoaterea cre­antei din evidenta curenta si trecerea ei intr-o evidenta separata. In ca­zul acestor debitori, executarea si­lita se intrerupe, insa organele fisca­le au obligatia ca, cel putin o data pe an, sa efectueze o investigatie asupra starii acestor contribuabili, care nu constituie acte de executare silita.
Daca la sfarsitul perioadei de prescriptie nu se constata dobandirea unor bunuri sau venituri urmari­bile, organele de executare vor proceda la scaderea creantelor fiscale din evidenta analitica pe platitor. Sca­derea se face si in cursul perioa­dei de prescriptie in cazul debitori­lor, persoane fizice, decedati sau dis­pa­ruti, pentru care nu exista moste­nitori care au acceptat succesiunea.

Anularea creantelor fiscale
In situatiile in care cheltuielile de executare, exclusiv cele privind co­municarea prin posta, sunt mai mari decat creantele fiscale supuse executarii silite, conducatorul orga­nului de executare poate aproba a­nu­larea debitelor respective. Cheltu­ie­lile generate de comunicarea so­ma­­tiei prin posta sunt suportate de organul fiscal.
Creantele fiscale restante aflate in sold la data de 31 decembrie a a­nu­lui, mai mici de 10 lei, se anu­lea­za. Anual, prin hotarare a guvernului, se stabileste plafonul crean­te­lor fiscale care pot fi anulate. (material preluat din Saptamana Financiara, 12 02 2010, autor Monica Cercelescu)

 



 Imprumuturile dintre asociatii societatilor comerciale
Consecintele penale si fiscale ale unor operatiuni de creditare facute cu nerespectarea legii.

In Romania, problema finantarii unei afaceri este, pentru intreprinderile mici si mijlocii, din pacate, o trista realitate a vietii economice, toti intreprinzatorii stiind cat de greu este sa obtii un credit sau un leasing. O posibila cauza a acestei situatii rezida poate si in aceea ca legea romana nu prevede, pentru cel mai comun tip de societate - societatea comerciala cu raspundere limitata - conditia efectuarii unor varsaminte de capital social indestulatoare pentru demararea unei afaceri. 

Potrivit legii, capitalul social minim al unei societati cu raspundere limitata este de numai 200 lei, in conditiile in care numai cheltuielile imediat ulterioare constituirii presupun costuri de minim 1.000 de lei. Si aici ne referim numai la confectionarea stampilelor, achizitionarea registrelor societatii etc. 

De asemenea, grea este si situatia asociatilor si administratorilor acestor societati. In general, acestia nu au alte surse de venit decat cele care provin din afacere si, drept urmare, se folosesc de banii societatii in conditiile in care, legal, acestia pot fi scosi din societate numai sub forma de dividende, la incheierea exercitiului financiar.
In aceste conditii, este general extinsa practica societatilor comerciale de a incheia cu asociatii si administratorii acestora sau cu terte persoane diverse contracte de imprumut. In cele ce urmeaza, pe calea acestui demers, vom incerca sa atragem atentia asupra unor aspecte problematice referitoare la derularea unor astfel de operatiuni.

Creditarea societatii de catre asociati este legala

Este vorba de cazul asociatilor care isi crediteaza societatea. De exemplu, asa cum am aratat, in cazul unei societati comerciale cu raspundere limitata constituita cu un capital la nivelul minimului legal, respectiv 200 lei, asociatii sunt nevoiti sa vina „cu bani de acasa pentru a asigura acoperirea cheltuielilor initiale pe care le presupune demararea unor afaceri. Astfel, acestia au de achitat cheltuielile de infiintare a societatii, din care enumeram cu titlu de exemplu: taxele legale percepute de Registrul Comertului, taxele de timbru, onorariile avocatilor sau notarilor, achizitionarea registrelor societatii, chiria spatiului comercial, contravaloarea primelor marfuri sau materii prime etc. 

In cazul unor astfel de contracte, este bine de stiut faptul ca, daca sunteti chiar asociat unic, Legea societatilor comerciale prevede, la art. 15, ca toate contractele intre societatea cu raspundere limitata si persoana fizica sau persoana juridica, asociat unic al celei dintai, se incheie obligatoriu in forma scrisa, sub sanctiunea nulitatii absolute.
Recomandam ca astfel de contracte sa fie incheiate in forma scrisa chiar daca nu ne aflam in situatia unei societati cu asociat unic. De asemenea, astfel de contracte trebuie inregistrate in contabilitate si recomandam ca viramentul sumelor avansate de asociati sa fie efectuat prin conturi bancare. In caz contrar, asociatii s-ar putea confrunta cu diverse probleme cum ar fi imposibilitatea recuperarii sumelor avansate societatii cu titlu de imprumut, imposibilitatea justificarii provenientei acestor sume etc.

Acordarea de imprumuturi fara dobanda de catre societatile comerciale este nelegala
In practica, sunt extrem de multe cazuri ale unor societati comerciale care acorda diverse imprumuturi, cu sau fara dobanda, asociatilor sau chiar unor terte persoane, fizice sau juridice.
Consideram ca acordarea de imprumuturi fara dobanda atat asociatilor, cat si tertilor constituie o practica nelegala a societatilor comerciale. 

Astfel, societatile comerciale, fiind persoane juridice cu scop lucrativ, aptitudinea acestora de a acorda imprumuturi este circumscrisa sferei de aplicare a principiului specialitatii capacitatii de folosinta a unei persoane juridice, principiu prevazut de Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice.
Mai exact, potrivit acestui principiu consacrat de art. 34 alin. 1 din Decretul 31/1954, persoana juridica nu poate avea decat acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de infiintare sau statut. De asemenea, potrivit dispozitiilor art. 1 din Legea societatilor comerciale, persoanele fizice si persoanele juridice se pot asocia si pot constitui societati comerciale in vederea efectuarii de acte de comert. 

Astfel, din punctul de vedere al scopului generic al unei societati comerciale, rezulta in mod cert ca aceasta nu are aptitudinea de a acorda imprumuturi fara dobanda deoarece acest tip de operatiune nu poate fi calificata ca fiind un act de comert. Cu alte cuvinte, societatile comerciale nu au aptitudinea legala de a face gratuitati. 

Prin urmare, un eventual contract de imprumut fara dobanda incheiat intre o societate comerciala in calitate de imprumutator si o terta persoana, in calitate de imprumutat, va fi lovit de nulitate absoluta, conform dispozitiilor art. 34 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954, „orice act juridic care nu este facut in vederea realizarii acestui scop este nul. 

Doar unele societati comerciale pot acorda imprumuturi cu dobanda.
La prima vedere, s-ar putea crede ca o societate comerciala are aptitudinea de a incheia numai contract de imprumut cu dobanda deoarece numai acest tip de contract poate fi calificat ca un act de comert.
Totusi, si acest caz trebuie circumstantiat. Astfel, din punct de vedere al scopului concret al fiecarei persoane juridice (scop stabilit prin actul constitutiv), o societate comerciala poate acorda imprumuturi numai daca are trecut in obiectul de activitate si efectuarea de activitati de creditare. 

Inserarea in obiectul de activitate si desfasurarea unor astfel de activitati presupun indeplinirea tuturor conditiilor restrictive reglementate de unele acte normative cu aplicabilitate in domeniul activitatilor financiar-bancare. Prin urmare, inserarea in actul constitutiv a unor obiecte de activitate de acest gen poate fi realizata numai in cazul institutiilor de credit, respectiv banci, organizatii cooperatiste de credit, banci de economisire si creditare in domeniul locativ etc.
De altfel, judecatorii delegati la oficiile Registrelor Comertului resping cererile de extindere a obiectului de activitate cu activitati din domeniul creditarii in cazul in care societatile comerciale solicitante nu sunt autorizate in prealabil de Banca Nationala a Romaniei.
Creditarea administratorilor de catre societate este prohibita. 

Potrivit dispozitiilor art. 144 din Legea societatilor comerciale, este interzisa creditarea de catre societate a administratorilor acesteia, prin intermediul unor operatiuni precum:
a) acordarea de imprumuturi administratorilor;
b) acordarea de avantaje financiare administratorilor cu ocazia sau ulterior incheierii de catre societate cu acestia de operatiuni de livrare de bunuri, prestari de servicii sau executare de lucrari;
c) garantarea directa ori indirecta, in tot sau in parte, a oricaror imprumuturi acordate administratorilor, concomitenta ori ulterioara acordarii imprumutului;
d) garantarea directa ori indirecta, in tot sau in parte, a executarii de catre administratori a oricaror altor obligatii personale ale acestora fata de terte persoane;
e) dobandirea cu titlu oneros ori plata, in tot sau in parte, a unei creante ce are drept obiect un imprumut acordat de o terta persoana administratorilor ori o alta prestatie personala a acestora. 

Prevederile mai sus mentionate sunt aplicabile si operatiunilor in care sunt interesati sotul sau sotia, rudele ori afinii pana la gradul al IV-lea, inclusiv ai administratorului. De asemenea, aceste prevederi sunt aplicabile si in ipoteza in care operatiunea priveste o societate civila sau comerciala la care una dintre persoanele anterior mentionate este administrator ori detine, singura sau impreuna cu una dintre persoanele sus-mentionate, o cota de cel putin 20% din valoarea capitalului social subscris. 

Totusi, creditarea de catre societate a administratorilor acesteia nu este prohibita daca ne aflam in fata uneia dintre urmatoarele doua ipoteze:
1. Este vorba despre operatiuni a caror valoare exigibila cumulata este inferioara echivalentului in lei al sumei de 5.000 de euro;
2. Daca operatiunea este incheiata de societate in conditiile exercitarii curente a activitatii sale, iar clauzele operatiunii nu sunt mai favorabile persoanelor prevazute la alin. (1) si (2) decat cele pe care, in mod obisnuit, societatea le practica fata de terte persoane.
Precizam ca aceste prevederi legale mai sus mentionate sunt edictate doar pentru cazul societatilor comerciale pe actiuni. De asemenea, trebuie foarte bine inteles faptul ca o societate comerciala pe actiuni va putea sa acorde imprumuturi administratorilor, ca varianta de creditare, numai in conditiile in care, asa cum am mai precizat, are trecut in actul constitutiv o astfel de activitate. 

De asemenea, atragem atentia asupra faptului ca, desi textul legal mai sus invocat se refera la administratorii societatilor pe actiuni, asta nu inseamna ca administratorii altor tipuri de societati pot fi creditati de societatile pe care le administreaza. Astfel, potrivit dispozitiilor art. 272 din Legea societatilor comerciale, se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 3 ani fondatorul, administratorul, directorul sau reprezentantul legal al societatii, care foloseste cu rea-credinta bunuri sau creditul de care se bucura societatea intr-un scop contrar intereselor acesteia sau in folosul lui propriu ori pentru a favoriza o alta societate in care are interese direct sau indirect. 

Potrivit dispozitiilor aceluiasi articol, cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza si fondatorul, administratorul, directorul sau reprezentantul legal al societatii care se imprumuta, sub orice forma, direct sau printr-o persoana interpusa, de la societatea pe care o administreaza, de la o societate controlata de aceasta ori de la o societate care controleaza societatea pe care el o administreaza, suma imprumutata fiind mai mare de echivalentul in lei al sumei de 5.000 de euro sau face ca una dintre aceste societati sa-i acorde vreo garantie pentru datorii proprii. 

Nerespectarea acestei dispozitii atrage raspunderea materiala a actionarului vinovat pentru daunele produse societatii si, nu in ultimul rand, raspunderea penala conform dispozitiilor art. 275 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile ulterioare.
Consecintele neobservarii prevederilor legale mai sus mentionate sunt dintre cele mai aspre.
Lasand la o parte raspunderea penala a persoanelor vinovate, este bine de stiut care pot fi implicatiile fiscale ale unor astfel de operatiuni. 

Astfel, acordarea de imprumuturi fara dobanda nu va putea fi calificata ca un act juridic cu titlu gratuit, intrucat Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificarile ulterioare, prevede, la art. 11 alin. 1, ca „la stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe in intelesul prezentului cod, autoritatile fiscale pot sa nu ia in considerare o tranzactie care nu are un scop economic sau pot reincadra forma unei tranzactii pentru a reflecta continutul economic al tranzactiei.
Prin urmare, in ipoteza unei inspectii fiscale, organele de control fiscal vor avea deplina libertate de apreciere a situatiei fiscale reale si astfel nu vor lua in calcul existenta unei gratuitati din partea societatii, fiind total indreptatite sa solicite achitarea taxei pe valoare adaugata si a sumei suplimentare de plata a impozitului pe profit, precum si a penalitatilor si dobanzilor aferente acestor sume, conform legislatiei in vigoare. 

De asemenea, chiar si in ipoteza unui imprumut cu dobanda pot exista consecinte negative pentru societate. Astfel, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 12/1990, republicata, constituie activitati comerciale ilicite si atrag raspunderea contraventionala sau penala, dupa caz, fata de cei care le-au savarsit, actele sau faptele de comert de natura celor prevazute in Codul comercial sau in alte legi, fara indeplinirea conditiilor stabilite prin lege. Reamintim ca, in cazul nostru, aceste conditii se refera la autorizarea societatii ca institutie de credit. 

Potrivit dispozitiilor art. 6 din actul normativ mai sus mentionat, marfurile sau produsele care au servit sau au fost destinate sa serveasca la savarsirea vreuneia dintre faptele prevazute la art. 1, daca sunt ale contravenientului sau ale agentului economic, precum si sumele de bani si lucrurile dobandite prin savarsirea contraventiei se confisca si se valorifica in conditiile legii, contravaloarea lor facandu-se venit la bugetul administratiei publice centrale. Veniturile obtinute ilicit de persoanele fizice sau juridice din activitatile preva-zute la art. 1, precum si incasarile in intregime din vanzarea marfurilor a caror provenienta nu este dovedita se confisca si se fac venit la bugetul administratiei publice centrale.